Poveste care ar putea fi ciudată
dacă ar putea să nu fie atrăgătoare
Trăim într-o lume în care poveștile ne construiesc valorile, iar valorile, morala.
Morala, respectând semantica dibuită de grecii care au încercat să prindă într-un cuvânt ,”mores”, convingerea lor că mintea merge pe drumuri așa cum merg și picioarele, este orașul tău sau țara ta , continentul sau universul tău ( depinde de felul în care îți imaginezi tu, lumea ta).
Valorile sunt precum locurile pe care le știi și ai voie să le vizitezi în văzul lumii ( magazinul de pâine, de haine, biserica, școala, serviciul etc), iar nonvalorile, precum locurile în care ai și nu prea ai voie să te duci, deoarece, deși cele mai multe sunt legale, nu sunt...morale( precum știi tu, eu nu voi da exemplu, deoarece...nu se cade, nu?).
Eroismul este o valoare. În toate
poveștile. Deși nu prea facem exerciții de identificat eroi în lumea reală, tot
citind și văzând povești, ne intră bine în minte cum sunt îmbrăcați, tunși, fardați, încălțați și când
vedem acel gen, suntem siguri că ne întâlnim cu eroii. Să fii erou
devine, încet, încet, ( destul de devreme ținând cont de cantitatea de povești
vorbite, desenate, filmate, animate pe care le înregistrează un copil în zilele
noastre) sensul lui A FI.
Să fii victimă nu este o valoare. Victima este jucăria eroului. Fie că este un personaj negativ care trebuie ucis de erou, fie că este un personaj pozitiv, lipsit de puteri din propria vină, dintr-o vină necunoscută sau din vina unui personaj negativ, victima este ceea ce transformă un om obișnuit într-un erou.
Așadar, un om poate deveni erou, numai și numai dacă găsește o victimă pe care să o salveze.
Deși pare
extraordinar de simplu din punct de vedere teoretic, într-o lume în care toți
oamenii vor să fie eroi, este foarte greu să găsești victime, indiferent de tip
( personaje negative sau oameni lipsiți de puteri). Este foarte greu să
descoperi un semen care să accepte să fie salvat sau desfiInțat/eliminat din
poveste. Poate te întrebi de ce să accepte, dacă este victimă. Cum de ce? Ca să intre în același cadru. Cum
îți imaginezi eroi în relație cu victimele lor, în timp ce acestea nu recunosc
puterea eroului? Știi scena aceea în care apare Făt-Frumos și este recunoscut
și de Balaur și de amărâta de Furnică aflată în nenorocire. Este clar, nu?
Bănuiesc că tu nu te imaginezi nici Furnică, nici Balaur în timp ce actualizezi
informația, nu? Acum pricepi de ce este dificil să devii erou, deși muncești zi
de zi la proiectul acesta fiind din ce în ce mai bun salvator în imaginația ta
și a celor ce te învață cum să fii erou.
Și totuși, soluții trebuie să
găsească oamenii, altfel, viața lor, programată la eroism, își pierde sensul,
nu? Sunt toți crescuți să fie de partea Binelui și să lupte cu Răul, așadar
Răul trebuie găsit sau, dacă nu este de găsit, ...poate fi creat, imaginat,
inventat. Cum? te întrebi, dacă nu există? Simplu: camuflând, deghizând,
vopsind, falsificând Binele. Cum? te întrebi, dacă Binele este Bine, se lasă
astfel modelat? Oooo, nu știi? Tot cu
povești, filme, desene animate sau
neanimate.
Nevoia ta de eroism se sperie
puțin? Începi să te gândești că ai putea fi un erou vopsit în victimă într-un
film/poveste/desen creat de un alt erou care are urgent nevoie de victimă?
Da. Îți înțeleg emoția. Este
naturală. Și mie îmi este frică și, ca să fie sinceră, mi s-a și întâmplat de
câteva ori să mă trezesc erou și să mă culc victimă, în povești despre care
credeam că le scriu eu. Știi faza aceea în care ”Făt-Frumos merge și merge și
merge” crezându-se Făt-Frumos pe drumul lui cel bun? Ei, bine, un alt
Făt-Frumos cu nevoie de victime sau antieroi( am uitat să-ți amintesc numele
acesta al victimelor), observând că nu are încă parte de acțiune intervine și-i
desenează niște coarne, sau un porumbel ucis în mână, sau o cloșcă cu pui de
aur în traistă și apoi strigă: priviți Antieroul!
Te-ai speriat și mai tare, nu?
Doamne ferește să strigi că nu este corect sau că nu are dreptate sau orice
altceva, căci dacă strigi apar Martorii. Și dacă apar Martorii, șansa ta de a
rămâne erou este pusă sub semnul îndoielii.
Și ce fac, te întrebi perplex?
Doamne ferește!! Mă pui pe
gânduri! Nu cumva ești un erou deghizat? Nu cumva ești o victimă ascunsă în
haine de erou, precum lupul ascuns în haine de oaie? Cum să nu știi ce faci?
Eroii știu! Eroii știu întotdeauna tot, pot întotdeauna tot și rezolvă
întotdeauna toate problemele!
Eeeei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu